Trimis la
O categorie aparte în cadrul inventarului arheologic rezultat din cercetarea cetăților și așezărilor dacice din sud-vestul Transilvaniei o constituie așa numitele “mâțe” (crampoane cu dinți de fier) după cum au fost denumite, urmând termenul tradiţional, de către primii lor descoperitori, la mijlocul secolului XX.
Din datele disponibile în prezent reiese că astfel de obiecte sunt cunoscute doar în zonele montane ale Europei de la nord de Alpi, începând cu epoca fierului (sunt prezente, de exemplu, în mediul celtic), fiind folosite de diferite culturi în mod tradițional până în secolul XX.
Exemplarele dacice erau obţinute prin baterea la cald a unei benzi de fier ale cărei capete erau îndoite, acolo unde erau prevăzute sisteme de prindere mai simple sau mai complexe. De-a lungul benzii de fier erau practicate orificii în care se introduceau, asemenea niturilor, trei sau patru colți de fier ascuțiți, de formă piramidală. Pe alte ”mâțe”, mai rare, colții nu erau nituiți, ci erau ”trași” dintr-o a doua bandă, sudată ulterior peste cea de bază. Lungimea părţii pe care sunt colții variază între 8-12 cm, iar laturile de prindere au între 2 - 4 cm, permiţând atașarea pe talpa încălțămintei. Crampoanele erau fixate cu ajutorul unor curele de piele sau de material textil, petrecute prin orificiile de pe laturile de susținere.
Dimensiunile și formele variate sugerează producerea lor la comandă, în funcție de dimensiunile piciorului și de preferinţele comanditarului (de exemplu, tipul complex cu laturi atașate prin intermediul unui ax erau probabil mai comod de purtat, iar alte piese sunt decorate).
Aria lor de descoperire se concentrează în zona montană a sud-vestului Transilvaniei, în cetățile greu accesibile ale dacilor din secolul I î. Hr. – I d. Hr. (peste 30 de crampoane s-au descoperit în cetățile de la Costeşti – Cetăţuie, Piatra Roșie, Căpâlna, Piatra Craivii, precum și în așezările răsfirate de-a lungul văilor Munților Orăștiei, cele mai multe fiind la Grădiștea de Munte - Sarmizegetusa Regia). Prezenţa într-un număr mare în această zonă reprezintă în sine un argument pentru utilizarea lor într-un mediu cu relief accidentat, cu precipitații abundente și ierni lungi, înlesnind deplasarea pe teren alunecos. C. Daicoviciu le-a catalogat drept crampoane pentru mers pe gheaţă, ipoteză acceptată și în alte culturi pentru astfel de obiecte. I. Glodariu presupunea utilizarea lor mai ales în legătură cu corhănitul lemnelor. Este foarte probabil că ele erau folosite în mod cotidian, după cum sugerează descoperirea unor exemplare în locuințe, sau, puteau fi utilizate în timpul unor activități precum exploatarea lemnului, mineritul şi, de ce nu, în cel militar, mai ales dacă avem în vedere amplasarea fortificaţiilor pe înălţimi.
Aria lor de răspândire intrigă la o primă vedere, mai ales prin comparație cu alte zone montane locuite de daci, unde lipsesc asemenea de obiecte. Nu trebuie pierdut din vedere, însă, că așezărilor din Munţii Orăştiei le este caracteristică bogăţia şi diversitatea pieselor din fier (unelte, materiale de construcţie, obiecte de uz domestic sau alte accesorii, precum aceste crampoane).