Ideea existenţei unui complex de fortificaţii dacice în Munţii Şureanului (Munţii Orăştiei în literatura istorică) s-a conturat încă din secolul al XIX-lea. Totodată, s-a remarcat că, în interiorul acestui complex, Grădiştea de Munte ocupă o poziţie aproape centrală, toate celelalte cetăţi şi aşezări gravitând în jurul său.
Amenajarea unui relief montan pentru a-l face adecvat locuirii a necesitat un mare efort. La Grădiştea de Munte dacii au amenajat peste 260 de terase, cele mai multe expuse pe partea sud-estică a dealului, mai însorită. Unele dintre ele au suprafeţe considerabile (terasa a XI-a, de exemplu, are aproape un hectar), în vreme ce altele au o arie de doar câţiva zeci de metri pătraţi.
Aşezarea se întindea pe aproximativ 4,5 km şi era formată din trei părţi principale: fortificaţia, zona sacră şi cartierele civile de vest, respectiv de est.
Densitatea demografică, preocupările de sistematizare a locuirii şi arhitectura monumentală a edificiilor sunt elemente care pledează pentru caracterizarea aşezării de la Grădiştea de Munte drept una urbană.